„L-AM PIERDUT PE SOTIR, DASCĂLUL ROMÂN”
DATORIE DE RECUNOŞTINŢĂ
Întâlnirea voleiului turc cu voleiul modern coincide cu anul 1951. Pe atunci, primul antrenor străin adus în ţara noastră era iugoslavul Pojar. Ulterior, până în anul 1958, marele maestru Ayhan Demir îşi asumase conducerea tehnică a voleiului nostru. Odată cu înfiinţarea în anul 1958 a Federaţiei de Volei, primul preşedinte Vahit Colakoglu, l-a adus ca antrenor al echipei naţionale, pe profesorul Nicolae Sotir, din România, care în acei ani reprezenta una din cele mai puternice şcoli de volei.
Sotir, îmbinând personalitatea sa vioaie cu vastele cunoştinţe de volei, a câştigat în scurt timp dragoste şi respect din partea sportivilor, conducătorilor, spectatorilor de volei şi din partea presei.
Sub conducerea lui tehnică, voleiul turc a făcut paşi mari, a aspirat la rezultate mari şi şi-a făcut auzit numele în saloanele, precum şi în campionatele Europei.
Acest om minunat, care a adus o contribuţie mare voleiului nostru, care a atras numeroşi tineri spre volei şi i-a introdus în echipa naţională, şi-a închis ochii zilele trecute la Bucureşti.
Întrucât recunoştinţa face parte din principiile de bază ale condiţiei de a fi om, de aceea, deşi cu întârziere, îl pomenim cu respect pe marele dascăl şi îi spunem:
„Să-ţi fie ţărâna uşoară, Domnule Sotir!”.
Articol publicat la Istanbul, în ziarul ”Gunes“, marţi 3 decembrie 1991, sub semnătura reporterului Deger Eraybar.
SCURT INTERVIU
Articol apărut în ziarul SCÎNTEIA în martie 1981, sub titlul: „Din experienţa Antrenorilor Emeriţi”.
Rep. – Sunteţi ceea ce se numeşte un pensionar în plină activitate, iar voleiul românesc vă datorează în continuare enorm.
– Nu m-am gândit la ce datorez eu voleiului sau la ce-mi datorează el mie, dacă îmi datorează într-adevăr ceva, dar anii pe care-i am nu există decât în buletinul de identitate. Doar în 1977, când am ieşit la pensie, mi-am amintit ce vârstă am, după care m-am întors între băieţii mei, între tineri şi am uitat de vârstă.
Rep. – Aţi avut o carieră sinuoasă ca funcţii, dar plină de rezultate „mari”.
– Căderile mele au venit întotdeauna după eşecuri, dar cu anii m-am obişnuit şi am înţeles că noi, antrenorii, plătim cu funcţia medaliile care „trebuiau” să fie cucerite…
Rep. – Şi pentru că a venit vorba, câte generaţii de jucători v-au trecut prin mână?
– Patru, cel puţin patru, şi de la una la alta jocul de volei a evoluat. Ne-au trebuit câţiva ani buni până să renunţăm la stilul clasic şi să trecem să folosim în mod curent maniera modernă, de provenienţă japoneză.
Rep. – Acum, că am început să adunăm din nou victorii de răsunet, jucăm perfect?
– Da de unde. Continuăm să avem lacune în jocul de apărare, pe care reuşim să le compensăm doar prin forţa atacului şi prin blocaje.
Rep. – Adică mai e serios de lucru?
– Foarte serios, şi asta la toate nivelurile, dar mai ales la copii şi juniori, de unde întârzie să apară vedete noi. Avem reale greutăţi când este vorba să alcătuim loturi de tineret şi juniori.
Rep. – Aţi creditat întotdeauna tineretul, iar acum îl aduceţi din nou în prim plan. Este vorba de o concepţie?
– Da, am crezut în tineri şi nu-mi pare rău. Sportul de performanţă li se adresează lor în primul rând.
martie 1981
Articol din ziarul SPORTUL POPULAR din anul 1959, scris după întoarcera lui Nicolae Sotir din Turcia.
Articol din ziarul L’EQUIPE scris în ianuarie 1965, înainte de plecarea lui Nicolae Sotir în Franţa.
Articol din ziarul L’EQUIPE din 04.03.1965, scris de actorul francez Michel Constantin, care era şi jurnalist şi jucase volei fiind în anii ‘50 capitanul echipei naţionale de volei a Franţei. De asemenea a fost prieten cu Nicolae Sotir.
Fragment dintr-un articol apărut pe http://www.topsport.ro/ la data de 10.06.2004:
“Campionatul European de Volei Masculin – Scurt istoric si palmares
Din cele 23 editii disputate până în prezent, România a participat la turneul final a 16 editii, reusind să urce pe podium de cinci ori:
· o dată, pe cea mai înaltă treaptă, în 1963, când a cucerit titlul continental;
· de două ori, pentru locul doi, în 1955 si 1958 si
· de două ori, pentru locul trei, în 1971 si 1977.
În rest, au mai fost două locuri 4, trei locuri 5, un loc 7, două locuri 8 si trei locuri 9-12. Ultima participare la un turneu final a fost în 1995. Echipa pentru care s-a intonat imnul în 1963 i-a cuprins pe Horatiu Nicolau, Gheorghe Fieraru, Aurel Drăgan, Iuliu Szocs, Eduard Derzei, Mihai Grigorovici, Davila Plocon, Wilhelm Schreiber, Mihai Coste, Nicolae Bărbută, Constantin Ganciu si Mihai Chezan, antrenori fiind Nicolae Sotir si Stefan Roman.”
Fragment din interviul cu prof. univ. dr. Aurel Encutescu, faurar al invatamantului romanesc de educatie fizica si sport, interviu acordat cotidianului “Cronica Romana”:
“- Activitatea dvs. non-stop a depasit cu mult si hotarele tarii…
- Aceasta, dupa ce in 1985 am sustinut la Paris, in cadrul UNESCO, concurs pentru functia de profesor pentru tarile francofone, predand teoria si metodica educatiei fizice si sportului. N-am fost singurul cadru didactic din Romania, la INES aveau sa predea si regretatii Leon Teodorescu si Ioan Kunst-Ghermanescu, fosti rectori ai ANEFS. De asemenea, regretatul Nicu Sotir, unul dintre cei mai mari specialisti din lume la volei si Viorel Carligelu, pentru specialitatea rugby.”
